main logo
791

Cum se simte fotbalistul olandez de la Zimbru accidentat la cap în timpul unui meci

Jucătorul din Țările de Jos, Donny van Iperen, fundaș al clubului Zimbru Chișinău, se află în stare „gravă stabilă” în secţia de reanimare a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie (INN) din Chișinău, după ce a fost lovit la cap în timpul meciului de sâmbătă, 6 august, cu Dinamo-Auto Tiraspol.

Cum se simte fotbalistul olandez accidentat la cap în timpul unui meciFoto: realitatea.md

Responsabilii de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău spun că fotbalistul a fost internat în urma unui traumatism cranio-cerebral, pe 6 august 2022, iar starea lui rămâne în continuare „gravă stabilă”, transmite Știri.md cu referire la Zdg.md.

„Starea lui este gravă stabilă, în continuare și astăzi. Fără schimbări. El a suportat un traumatism cranio cerebral. La INN a fost internat în urma unui traumatism cranio-cerebral. A fost transferat din spitalul din Tiraspol pe 6 august, cu o ambulanță”, a declarat purtătoarea de cuvânt a INN, Dorina Blîndescu.

Duminică, 7 august, a doua zi după incidentul din Tiraspol, clubul Zimbru Chișinău anunța că, potrivit echipei medicale formate din cei mai buni experți din țară, starea jucătorului este una stabilă, el fiind „în afara oricărui pericol”.

Luni, 8 august, clubul Zimbru a anunțat că meciul care urmează să aibă loc sâmbătă, 13 august, ora 20:00, va fi jucat „pentru Donny!”, iar „toți banii din bilete și abonamente vor fi transferați familiei pentru tratament”.

Donny van Iperen are 27 de ani și este originar din Sint Pancras, Olanda. Din 2022, joacă pentru clubul FC Zimbru Chișinău pe post de fundaș.

Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional:

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării