stiri Logo
main logo
main logo
4339

Zbor anulat și alerte de securitate: Dorin Galben și Violeta Scrișu, blocați în Dubai

Vacanța s-a transformat într-un moment dificil pentru Dorin Galben și Violeta Scrișu, care au rămas blocați în Dubai, după închiderea spațiului aerian în urma atacurilor lansate de Iran asupra unor state din Orientul Mijlociu.

Zbor anulat și alerte de securitate: Dorin Galben și Violeta Scrișu, blocați în DubaiImagine simbol

Tensiunile din regiune au escaladat sâmbătă, 28 februarie 2026, iar mai multe destinații majore, printre care Abu Dhabi și Dubai, au fost afectate. Din motive de securitate, numeroase companii aeriene internaționale și-au anulat zborurile, iar mii de pasageri au rămas în așteptare, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Printre aceștia se află și Dorin Galben și Violeta Scrișu, care urmau să revină acasă din Dubai, însă planurile lor au fost date peste cap din cauza situației din regiune.

Cei doi au relatat pe rețelele de socializare despre situația în care se află și au anunțat că, pentru moment, nu pot reveni acasă, întrucât zborul lor a fost anulat.

Ulterior, aceasta a publicat și o imagine în care apar mesajele de alertă primite de persoanele aflate în Dubai.

Pe fondul agravării situației de securitate din Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a activat Celula de Criză și monitorizează permanent evoluțiile din regiune. Instituția coordonează activitatea misiunilor diplomatice și transmite recomandări pentru cetățenii moldoveni aflați în statele afectate.

MAE îndeamnă cetățenii să evite deplasările neesențiale în zonele afectate, să verifice statutul zborurilor înainte de a merge la aeroport și să evite clădirile guvernamentale, obiectivele militare sau instituțiile de ordine publică. De asemenea, documentele de identitate trebuie păstrate la îndemână, iar informațiile trebuie urmărite exclusiv din surse oficiale.

De menționat că Guvernul din Israel a fost informat sâmbătă seara că ayatollahul Ali Khamenei a fost ucis în timpul atacurilor aeriene, potrivit unor surse israeliene.

La scurt timp, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, ar fi fost ucis, potrivit unei postări publicate pe rețeaua sa socială, Truth Social.


realitatea.md
Publicitatea ta poate fi aici