main logo
686

Inițiativă: O Comisie va stabili în 60 de zile participanții la furtul miliardului

Inițiativa fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cu privire la crearea unei Comisii parlamentare de anchetă cu scopul elucidării circumstanțelor emiterii garanțiilor de stat și a emisiunii monedei naționale în anii 2014-2015, care în consecință au dus la frauda bancară, a fost publicată pe pagina oficială a Legislativului.

Inițiativă BCS: O Comisie va stabili participanții la furtul miliarduluiFoto: știri.md

Propunerea a venit în contextul deciziei Curții Constituționale care a stabilit că Guvernul și BNM au emis garanțiile de stat în valoare de peste 14 miliarde de lei cu încălcarea Constituției, transmite Știri.md.

Potrivit documentului, Comisia de anchetă va antrena în activitatea sa toate autoritățile statului responsabile, va audia părțile și persoanele implicate și va prezenta Parlamentului, în termen de până la 60 de zile, raportul cu privire la elucidarea circumstanțelor emiterii garanțiilor de stat, precum și a emisiei monedei naționale de către Banca Națională a Moldovei în valoare de 9,5 miliarde de lei și, respectiv, 5,34 miliarde de lei.

Amintim că, săptămâna trecută, deputații BCS au propus o Comisie de anchetă care să identifice politicienii implicați în frauda bancară, însă majoritatea PAS a amânat votul.

”Propunem crearea Comisiei parlamentare de anchetă cu stabilirea factorilor politici care au elaborat și realizat acele crime, ilegalități. Este vorba despre conducerile Guvernului, Parlamentului, BNM și acele instituții care fie au acoperit aceste ilegalități, fie au tăcut și nu au făcut nimic pentru a împiedica producerea acestor crime. 

Comisia, în opinia autorilor, va stabili rolul clasei politice, al liderilor partidelor politice, al conducerii Parlamentului și Guvernului și al celor care trebuie să răspundă în fața legii chiar și după opt ani. Aceste crime nu au termen de prescripție, cetățenii, în afară ca achită datoriile pentru miliardele furate cu dobândă, așteaptă dreptate și ca legea să lucreze, iar cei vinovați să fie trași la răspundere”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, secretarul executiv al PSRM.

Propunerea nu a fost susținută atunci de deputații PAS. Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, a declarat că inițiativa trebuie consultată în fracțiune, iar la ședința următoare a Parlamentului să se revină la procedura de vot.

Deputații PSRM au atras atenția, în cadrul unei conferințe de presă, că cei peste 14 miliarde de lei oferiți băncilor falimentare sunt întorși anual de cetățenii Republicii Moldova. 

Datoria a fost eșalonată pe o perioadă de 25 de ani cu o dobândă de 5%. Doar în acest an, din buget vor fi achitați 894 de milioane de lei, dintre care 604 milioane de lei este rata procentuală. În total, 25 de miliarde de lei urmează a fi întorși de cetățeni până în 2041.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării