main logo
788

Ședința în care urma să fie examinat recursul Marinei Tauber, amânată

Ședința de judecată programată la Curtea de Apel Chișinău (CA Chișinău), unde urma să fie examinată măsura preventivă pe numele deputatei Marina Tauber, a fost amânată pentru 6 decembrie.

Ședința în care urma să fie examinat recursul Marinei Tauber, amânatăFoto: știri.md

„Ședința de judecată a fost amânată, nici procurorul nu a fost. Vom demonstra că nici eu, nici Partidul ȘOR și nici Ilan Șor nu suntem vinovați. Ședința de judecată a fost amânată la solicitarea inclusiv a avocaților noștri, pentru că ei au anumite probleme cu alți colegi de-ai noștri care nu suferă amânare”, a declarat Marina Tauber, transmite Știri.md cu referire la replicamedia.md.

Marina Tauber este vizată în două cauze penale pornite pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării Partidului ȘOR din partea unui grup criminal organizat, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate, iar în prezent se află în arest la domiciliu.

Marina Tauber a fost reținută la 21 iulie 2022, fiind învinuită în două cauze penale pornite pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării formațiunii din care face parte din partea unui grup criminal organizat, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate.

În tot acest timp, mandatul de arest pe numele ei fiind prelungit constant.

Abia la 14 septembrie, după două luni de arest la Penitenciarul nr. 13 din capitală, magistrații Curții de Apel Chișinău au decis transferarea deputatei în arest la domiciliu.

Ulterior, Marina Tauber a fost transferată sub control judiciar, însă din 25 octombrie ea a fost din nou plasată în arest domiciliu.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării