main logo
3348

Mama ex-preşedintelui Igor Dodon, huiduită la Procuratura Anticorupţie

Mama ex-președintelui Igor Dodon a fost citată la Procuratură miercuri, 10 august, pentru a i se aduce la cunoştinţă raportul de expertiză privind muniţiile, depistate în timpul percheziţiilor de la sfârșitul lunii mai în dosarul în care e vizat fiul ei.

Mama ex-preşedintelui Igor Dodon, huiduită la Procuratura AnticorupţieFoto: Anticorupție.md

Totodată, a fost audiată la data de 27 iulie la Procuratura Anticorupție pentru a-i fi înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de complicitate la îmbogățirea ilicită, fiind menționat că, în rezultatul perchezițiilor la domiciliului acesteia au fost depistate și ridicate din safeu mijloace bănești în sumă de 689.600 de lei; 17.000 de euro și 1.000 de dolari proveniența cărora urmează a fi cercetată, transmite Știri.md cu referire la Cotidianul.md.

Procurora de la Procuratura Generală Mariana Cherpec, responsabilă pentru comunicarea cu reprezentanții mass-media, a precizat pentru COTIDIANUL că mama ex-președintelui Igor Dodon, conform procedurii, a fost citată astăzi pentru a i se aduce la cunoştinţă raportul expertizei privind muniţiile, depistate în timpul percheziţiilor care s-au desfășurat la sfârșitul lunii mai.

Procurora Mariana Cherpec ne-a comunicat și că mama lui Igor Dodon a fost audiată la data de 27 iulie în legătură cu învinuirea în săvârșirea infracțiunii de complicitate la îmbogățirea ilicită.

„A fost citată pentru a-i fi înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de complicitate la îmbogățirea ilicită. Careva declarații nu a făcut și nici nu-și recunoaște vina”, ne-a comunicat procurora Mariana Cherpec.

Anterior, Procuratura a menționat că, în rezultatul perchezițiilor la domiciliului mamei ex-președintelui au fost depistate și ridicate din safeu mijloace bănești în sumă de 689.600 de lei; 17.005 de euro și 1.000 de dolari, proveniența cărora urmează a fi cercetată: „Suma de 17.005 de euro, depistată la domiciliul mamei învinuitului, se afla chiar într-un plic de hârtie cu sigla unui partid politic, la care a avut apartenență fostul președinte de stat”.

Prin urmare, în legătură cu circumstanțele de fapt expuse supra, procurorii anticorupție au citat-o pe mama fostului șef de stat, la data de 15 iulie 2022, pentru a-i fi înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de complicitate la îmbogățirea ilicită. Însă, apărătorii au solicitat să fie amânată data audierii mamei ex-președintelui Igor Dodon, din cauza stării de sănătate a acesteia.

Anticorupție.md scrie că Galina Dodon, mama ex-preşedintelui Igor Dodon, citată miercuri la Procuratura Anticorupţie, din momentul când a coborât din maşină şi până la intrarea în sala de audienţă, a fost huiduită de un grup de femei care au învinuit-o de presupusele infracţiuni de corupţie şi delapidări comise de fiul ei. „În apărare i-au venit alte două femei care au spus că ea nu poartă nicio vină pentru faptele copiilor”, notează sursa citată.

La un moment, Galina Dodon nu şi-a putut stăpâni lacrimile.

Mama fostului preşedinte a refuzat să ofere declaraţii. La fel şi avocatul femeii, care a motivat că nu are astfel de împuterniciri.

Surse din cadrul Procuraturii au comunicat pentru portalul Anticorupţie.md că pe lângă cele circa un milion de lei în diferite valute, depistate în casa părintească a fostului şef al statului, au fost găsitite şi muniţii pentru vânătoare, care nu erau păstrate corespunzător.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării