main logo
630

Secretarul NATO, despre aderarea Ucrainei: Rusia nu trebuie subestimată

Ucraina a făcut progrese semnificative în faţa invaziei ruse, dar nu trebuie să subestimăm Rusia, ale cărei rachete continuă să atace oraşele, civilii şi infrastructura critică din Ucraina, a declarat miercuri, la Bucureşti, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă la finalul reuniunii miniştrilor de externe din cadrul Alianţei.

Secretarul NATO, despre aderarea Ucrainei: Rusia nu trebuie subestimată

Continuarea sprijinului militar pentru Ucraina este esenţial, în special în ceea ce priveşte apărarea antiaeriană, a spus şeful NATO. Întrebat despre aderarea Ucrainei la NATO, Stoltenberg a spus că înainte de o astfel de decizie trebuie „să ne asigurăm că Ucraina există”, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

„Misiunea urgentă, imediată, este să ne asigurăm că poate rezista ca un stat democratic, economic, financiar, umanitar, exact asta și facem. Dacă nu reușește să rămână un stat suveran, nu mai are rost să fie membru NATO. (…) Cel mai important acum este să ne asigurăm că Ucraina există și asta facem acum”, a spus secretarul general al NATO.

El a mai afirmat că aderarea Finlandei şi Suediei la NATO este aproape finalizată. „Este momentul să le primim ca membri deplini ai Alianţei”, a declarat Stoltenberg.

În privinţa Chinei, Stoltenberg a spus că NATO nu vede Beijingul ca un adversar şi va discuta cu acesta atunci când este în interesul Alianţei, dar a atras atenţia că trebuie redusă dependenţa de China şi diminuate vulnerabilităţile.

În încheiere, el a mulţumit României pentru „excelenta găzduire” a reuniunii de la Bucureşti. „Acest lucru arată angajamentul puternic al României faţă de NATO”, a mai afirmat Stoltenberg, potrivit Agerpres.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării