main logo
1913

Povestea unei moldovence care a plecat din țară la 13 ani și a luat-o de la zero

Avea 13 ani când și-a urmat părinții în Italia. Pe atunci era o perioadă complicată pentru toată țara și mulți conaționali alegeau să emigreze pentru un viitor stabil și bun.

Povestea tinerei care a plecat din țară la 13 ani și a luat-o de la zero

Familia Rodicăi Berescu nu a fost o excepție. Provocările le-a simțit chiar din prima clipă când a ajuns în peninsulă. A trebuit să învețe regulile și ce presupune viața cotidiană din Italia. Astăzi, moldoveanca activează în network marketing și colaborează cu conaționali din peste 7 țări, transmite Știri.md cu referire la Jurnal.md.

Inițial a plecat mama sa, care o dată ce a descoperit posibilitățile din Italia a căutat soluții ca să-i aducă în alături și pe cei dragi. Nu a văzut-o pe mama sa peste doi ani, iar la revenire acasă, Rodica a trăit emoții copleșitoare. Această revenire acasă a adus și noutatea că se stabilesc în Italia. Deși avea doar 13 ani, Rodica avea multe așteptări și spera la un început prosper.

Era la vârsta adolescenței, perioada când problemele nu își soluții, iar entuziasmul dispare de parcă nici nu a fost. Peste toate mai era și adaptarea într-o țară nouă și străină. A văzut cu ochii ei ce înseamnă viața printre străini și de câte sacrificii este nevoie pentru un viitor mai bun. Toată familia a fost nevoită să înceapă viața de la zero.

Plecarea peste hotare a maturizat-o și a responsabilizat-o mult prea devreme. După liceu, a ținut neapărat să meargă la facultate.

A descoperit ce înseamnă și cum funcționează o afacere de network marketing, iar avantajele pe care le-a aflat au determinat-o să se reprofileze.

Deși este stabilită în Italia, de peste un an, Rodica este ambasadoarea unei companii din Germania. Majoritatea companiilor tind să ajungă în punctul în care clienții devin ambasadori ai brandului respectiv și le recomandă produsele. Dar să ajungi în acest punct într-o afacere clasică e dificil, mai ales cu un număr mare de clienți.

Activează de ani buni în acest domeniu, așa că este selectivă atunci când vine vorba de selectarea unui produs. În plus a cucerit-o calitatea germană care este recunoscută pe piața internațională.

A căutat siguranță, libertate și stabilitate financiară, iar domeniul pe care l-a ales îi oferă toate aceste condiții.

O dată cu libertatea de a activa când și cum își dorește, Rodica a simțit că este momentul să împartă cu cei din jur din experiența sa. Astăzi obține rezultate remarcabile și sume cu mai multe zerouri, iar asta se datorează faptului că a avut răbdare și multă dedicație. Recunoaște că rezultatele vin în timp, iar până la ele, trenuie să ai suficientă motivație și să nu te grăbești.

În prezent este apreciată de cei din jur, însă își amintește că atunci când a început mulți o priveau sceptic. Network marketingul este de cele mai multe ori confundat cu schemele piramidale, iată de ce este important ca viitorii ambasadori ai unei companii să se informeze din surse de încredere.

Deși în curând se vor împlini două decenii de când a plecat din Moldova, Rodica a reușit să păstreze legătura cu țara în care s-a născut prin limba română, dar și prin tradițiile care încă le mai respectă chiar și-n Italia. Viața a dus-o în Italia, însă moldoveanca spune că au fost momente când și-a dorit să revină acasă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării