main logo
3693

Cum arată orașul Mariupol la șase luni după asediu

Orașul Mariupol, unul dintre principalele simboluri ale acestui război, a petrecut circa două luni sub asediul trupelor ruse.

Cum arată orașul Mariupol la șase luni după asediuFoto: realitatea.md

Luptele în oraș au început în a doua zi a invaziei Federației Ruse în Ucraina, iar pe 2 martie, rușii au înconjurat Mariupolul, capturând o bună parte a orașului, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Uzina metalurgică Azovstal a devenit centrul rezistenței, unde, potrivit publicației The Guardian, pe 2 mai erau aproximativ 2.000 de luptători ai Forțelor Armate ale Ucrainei, inclusiv regimentul Azov.

Împreună cu aceștia, civilii din Mariupol s-au refugiat la Azovstal – la 1 mai, potrivit diverselor surse, din uzină au fost evacuate peste 100 de persoane, inclusiv 20 de copii.

Pe 16 mai, toți soldații ucraineni care se aflau în Azovstal s-au predat. 215 dintre ei au fost eliberați în urma schimbului de prizonieri de război abia la sfârșitul lunii septembrie.

Potrivit estimărilor ONU, au fost avariate și distruse circa 90% din blocurile de locuit și până la 60% din casele private, precum și zeci de școli și grădinițe.

În continuare, îți propunem o galerie foto în care poți vedea cum arată orașul la șase luni după încheierea asediului.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării