main logo
740

Acidul hialuronic trezește celulele stem pentru a repara mușchii deteriorați

Un nou studiu dezvăluie o formă unică de comunicare celulară, bazată pe acidul hialuronic, care controlează repararea mușchilor.

Acidul hialuronic trezește celulele stem și repară mușchii deteriorațiFoto: descopera.ro

În mușchii afectați, celulele stem trebuie să lucreze împreună cu celulele imunitare pentru a finaliza procesul de reparare, dar modul în care aceste celule se coordonează pentru a asigura îndepărtarea eficientă a țesutului mort înainte de a face noi fibre musculare a rămas necunoscut, transmite Știri.md cu referire la descopera.ro.

Oamenii de știință au demonstrat acum că o substanță naturală numită acid hialuronic, care este folosită în produse cosmetice și injecții pentru osteoartrită, este molecula cheie care gestionează această interacțiune fundamentală.

Studiul a fost publicat în revista Science.

Acidul hialuronic, responsabil de repararea musculară

„Atunci când mușchii sunt deteriorați, este important ca celulele imunitare să intre rapid în țesut și să elimine daunele înainte ca celulele stem să înceapă repararea”, a spus dr. Jeffrey Dilworth, cercetător principal la Spitalul Ottawa și profesor la Universitatea din Ottawa, Canada; și autor principal al studiului.

„Studiul nostru arată că celulele stem musculare sunt pregătite pentru a începe repararea imediat, dar celulele imunitare mențin celulele stem într-o stare de repaus în timp ce termină munca de curățare.

După aproximativ 40 de ore, odată ce lucrarea de curățare este terminată, se declanșează o alarmă internă în celulele stem musculare care le permite să se trezească și să înceapă reparația”, explică Dilworth.

Dr. Dilworth și echipa sa au identificat acidul hialuronic drept ingredientul cheie al acestui „ceas cu alarmă” intern care le spune celulelor stem musculare când să se trezească. Atunci când apar leziuni musculare, celulele stem încep să producă și să se acopere cu acid hialuronic.

Cum funcționează acest mecanism celular?

Odată ce învelișul devine suficient de gros, blochează semnalul de somn de la celulele imunitare și determină trezirea celulelor stem musculare, scrie Eurek Alert.

Folosind țesuturi de șoareci și umane, Dr. Dilworth și echipa sa au descoperit, de asemenea, modul în care celulele stem musculare controlează producția de acid hialuronic folosind semne epigenetice pe gena Has2.

Un pas înainte pentru a ajuta persoanele în vârstă

„În mod interesant, îmbătrânirea este asociată cu inflamație cronică, slăbiciune musculară și o capacitate redusă a celulelor stem musculare de a se trezi și de a repara daunele”, a spus Dr. Kiran Nakka, autor principal al studiului și asociat de cercetare al dr. Dilworth, care a efectuat această cercetare ca parte a studiilor sale postdoctorale.

„Dacă am putea găsi o modalitate de a îmbunătăți producția de acid hialuronic în celulele stem musculare ale persoanelor în vârstă, aceasta ar putea ajuta la repararea mușchilor”, spune Nakka.

Autorii notează faptul că efectul regenerativ al acidului hialuronic pare să depindă de faptul că acesta este produs de celulele stem musculare.

Echipa examinează în prezent dacă medicamentele care modifică epigenetica celulelor stem musculare ar putea fi utilizate pentru a crește producția lor de acid hialuronic.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării